Dezinfecţie

Ce este dezinfecţia?

Dezinfecţia este acţiunea de distrugere a agenţilor patogeni, viruşi şi microorganisme vegetale sau animale, din mediul înconjurător pentru a evita contaminarea sau îmbolnăvirea, atât a oamenilor cât şi a animalelor şi păsărilor domestice.

În funcţie de natura şi scopul ei, o dezinfecţie poate fi:

  • Profilactică, de prevenire, ce are ca scop împiedicarea apariţiei sau distrugerea agenţilor patogeni dintr-un anumit spaţiu, care se dezvoltă în mod normal şi pot influenţa starea de sănătate a oamenilor sau animalelor şi păsărilor domestice;
  • Curativă, de combatere, ce are ca scop combaterea definitivă a unor boli infecţioase. Aceasta se realizează de la apariţia primelor cazuri, cu o frecvenţă mai mică decât perioada de incubaţie a agentului patogen şi până la dispariţia totală pe o perioadă egală cu cel puţin dublul perioadei de încubaţie.

Când şi de ce trebuie efectuată dezinfecţia?

Cel mai sigur şi ieftin atunci când vorbim despre sănătatea noastră este să prevenim decât să combatem. Gândiţi-vă cât de mare este riscul contactării unei bacterii sau a unui virus de la o persoană infectată atunci când circulăm cu mijloacele de transport în comun, când folosim toaletele publice, când lucrăm în colectiv, când mergem la bilbiotecă sau când folosim acelaşi bazin de înot. De ce să nu ne protejăm prin efectuarea periodică a unor tratamente de dezinfecţie, care, datorită inovaţiilor în domeniul tehnic au devenit foarte accesibile.

Produsele folsite de societatea noastră în acest scop prezintă un spectru larg de acţiune, neutralizând rapid principalii agenţi patogeni, având în acţiune bactericidă, virucidă, fingicidă, sporicidă.

Metodele de aplicare depind de conformaţia încăperilor, precum şi de utilitatea acestora. Principalele metode de dezinfecţie aplicate de noi sunt:

  • Pulverizarea;
  • Nebulizarea („ceaţa rece”);
  • Termonebulizarea („ceaţa caldă”).

Împreună cu dumneavoastră vom alege metoda cea mai potrivită, ţinând cont de caracteristicile spaţiului ce urmează a fi tratat. Din studiile efetuate până în prezent, rezultă o serie de cifre extrem de interesante şi anume: dacă luăm în considerare o suprafaţă constantă pe care aplicăm o cantitate identică de dezinfectant, în funcţie de metodă, putem obţine următoarele valori:

  • Pulvarizare: se obţine o singură picătură cu dimensiunea de 300 μ diametru;
  • Nebulizare: se obţin 1.000 de picături de 30 μ diametru;
  • Termonebulizare: se obţin 1.000.000 de 3 μ diametru.

Acest „milion” de picături, ce se depun pe toate suprafeţele, creează un „film” compact de produs dezinfectant, eficacitatea termonebulizării dovedindu-se superioată oricărei alte metode.

Calitatea tehnologiei utilizate în obţinerea aerosolilor, precum şi calitatea formulării produselor utilizate în acest scop, este extrem de importantă, având în vedere faptul că dimensiunile cât mai reduse ale acestora sporesc eficacitatea operaţiunii de dezinfecţie.

Aparatură de specialitate folosită la operaţiuni D.D.D.

Eficienţă

Seriozitate

Rapiditate

Experienţă

Doreşti să iei legătura cu noi?

Ne poţi contacta oricând scriindu-ne aici sau de luni până vineri între orele 09:00 - 17:00 la numărul de telefon 0762 617 870